Descoperă câteva idei cu care să întâmpini Crăciunul:
1.Idee de lucru manual: „Steluțe de Crăciun”
Puneți la dispoziția copiilor forme de stele din carton de culoare galbenă, argintie sau aurie, folosind un șablon de stea. Dacă doriți să le agățați, perforați o gaură în partea de sus înainte de a le decora. folosiți materiale de colaj, de exemplu: forme de paste, celofan, ambalaj de culoare metalizată și bucăți de paie de băut de culoare galbenă. Adăugați sclipici dacă doriți. Se pot folosi ca decor la fereastră sau pentru pomul de Crăciun.
(Idee preluată din cartea Lucru manual la superlativ. Detalii AICI)
2. Idee de rugăciune creativă: „O armată de îngeri”
Relatează grupului tău povestea minunată a îngerilor care au vizitat păstorii pe câmp în miez de noapte. Cu cei mici poți folosi o versiune din Biblia cu ilustrații pentru copii (titluri puteți găsi AICI).
Dă fiecăruia un exemplar de îngeraș copiat pe hârtie și roagă-i pe copii să scrie în interiorul îngerașului o rugăciune scurtă, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru Fiul Său.
Pentru cei mici: cine nu știe să scrie, poate să copieze cuvintele îngerului din Luca 2:14. Cei mici pot colora îngerul cu culori strălucitoare.
În timpul în care grupul atârnă îngerii, așezați în așa fel încât să arate ca o armată de îngeri, ascultați colinde.
Alternativă: cereți ajutorul unor voluntari să terminați colajul, timp în care ceilalți cântă colinde. La final, puteți adăuga sclipici și steluțe pe partea din spate a hârtiei.
(Idee preluată din cartea Rugăciune creativă la superlativ. Detalii AICI)
3. Scenete de Crăciun pentru teatru de păpuși
Sceneta 1: Bucuria din staul
Copiii vor redescoperi împreună evenimentele din preajma nașterii Domnului Isus, dar dintr-o perspectivă cu totul nouă: cea a animalelor. Ele povestesc lucrurile care s-au întâmplat. Scenariul complet și înregistrarea audio le puteți găsi în Sărbători fericite, vol. I. Detalii AICI)
Sceneta 2: Povestea fără sfârșit
Scenariul are două părți. Partea întâi prezintă misiunea păstorașilor, care sunt înștiințați de îngeri despre minunea nașterii, iar partea a doua prezintă dialogul dintre Ionuț și Dani din zilele noastre, care exersează o colindă. Scenariul complet și înregistrarea audio le puteți găsi în Sărbători fericite, vol. II. Detalii AICI.
O demonstrație a scenetei misiunii păstorașilor o puteți urmări AICI.
4. Trucuri de prezentat într-un mod unic povestea Nașterii Domnului
Truc 1: Punga transparentă
Acesta este un truc care poate fi folosit pentru orice ocazie, inclusiv pentru o lecție de Crăciun. Mai multe detalii despre acest truc găsești AICI.
Truc 2: Foaia de Crăciun
Un truc care va stârni interes deosebit din partea publicului tău când vor vedea că printr-o singură tăietură cu foarfeca toate lucrurile imprimate pe hârtie care nu au legătură cu sărbătoarea Nașterii Domnului se vor îndepărta și vor rămâne doar imaginile care reprezintă lucrurile care exprimă cu adevărat spiritul sărbătorii. Mai multe detalii despre acest truc găsești AICI.
Add Comment